Tort Raw Vegan cu Zmeura si Stracciatella

Draga Zmeura! Regina gustului, a verii... Mure uriasa, capsuni din gradina si afine pline de suc. Vanilie, fulgi din boabe de cacao si frunze proaspete, din menta parfumata sadita in primavara.
Un tort ca o poveste scrisa cu roua si aer de munte.

Pentru Blat:

1 cana(250 g) seminte crude de floarea soarelui(puteti adauga migdale crude, caju, samburi de nuca)
1 cana(250 g) curmale moi
1 lingura plina cacao raw
1 lingurita extract pur de vanilie

Pentru Crema:

400 g caju (Alesto)
1 conserva 400 g lapte de cocos Rapunzel 
1 lingura unt de cocos
5-6 linguri sirop de agave(dupa gust)
1 lingura extract pur de vanilie
zmeura(sau alte fructe)

Pregatiti blatul, mixand bine in chopper semintele de floarea soarelui (sau mixul de samburi), curmalele, cacaoa si extractul de vanilie. Adaugati 2-3 linguri de apa pentru a obtine o compozitie mai gumoasa si usor de manevrat. Mixati din nou, bine. Aluatul obtinut, il presati, uniformizati intr-o tava cu fund detasabil, in care ati intins un strat de folie de plastic in prealabil.
Lasati la frigider, timp in care pregatiti crema.
Mixati in blender caju-ul, laptele de cocos, untul de cocos, siropul de agave si extractul de vanilie, pana obtineti o crema foarte fina. Turnati jumatate peste blat, adaugati fulgii din boabele de cacao maruntite( pentru efectul de stracciatella) si aseati in congelator pentru 15 minute. Intre timp, adaugati 1-2 linguri de zmeura in crema ramasa si mixati din nou. 
Scoateti tortul din congelator insirati zmeura peste primul strat si adaugati crema ramasa.
Pastrati in congelator peste noapte.
Pentru a servi si a putea felia usor tortul, lasati-l sa se dezghete incet in frigider pentru 2 ore. Apoi feliati.
Decorati cu zmeura, afine, capsuni, mure, frunze de menta, flori de lavanda. Dupa bunul plac...
O minune de tort, aratos, delicios!
Bucura-te de Vara! 
Alege Vegan! Alege dulciurile sanatoase, naturale, usor de pregatit! 
Savureaza si zambeste! ;)
P.S. Aceeasi crema o puteti servi fara blat, sub forma de cupe cu fructe. Rezultatul este un "Mascarpone Raw Vegan" magnific! 
Daca va ramane blat, sugerez sa realizati bombonele, pe care mai apoi sa le treceti prin cacao, fulgi de cocos, susan sau nuca maruntita.
Iata trei formule dulci, pline de energie si bucurie!
#VeganWorld #healthyWorld #HappyWorld

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu