Se afișează postările cu eticheta sirop curmale. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sirop curmale. Afișați toate postările

Tort Vegan cu Crema de Pepene Galben si Mango - Gluten Fee

Fiindca am dat startul unei perioade de 30 de zile de Sucuri Only , tot ceea ce obtin prin stoarcerea la Storcatorul cu presare la rece ( folosesc Biovita ) ,deshidratez , transform in creme , masti de corp , smoothieuri.
Asa s-a nascut tortul cu crema de pepene galben si naut, blat de ciocolata , glazura de ciocolata si cocos. 

Ingrediente :

Reteta Blatului AICI 

Pentru crema :
1 pepene galben 
1 mango
2 linguri tarate de psyllium
sirop de curmale

Pentru glazura:

2 linguri cacao raw 
2 linguri unt de arahide 
sirop de curmale
apa
fulgi de cocos

Pregatiti blatul de ciocolata , din faina de naut (gluten free). Reteta  AICI  . Dupa racire, sfaramati blatul ( se sfarama usor , ca un biscuite moale, fraged ) , adaugati sirop ( 150 ml apa, cu 2 linguri sirop de curmale ) si amestecati pana la obtinerea unei compozitii ferme.
Intr-o tava cu fund detasabil ( eu folosesc o tava cu diametrul de 17 cm ), asezati folie de plastic si montati blatul, intinzandu-l , presandu-l cu o lingura.

Pulpa obtinuta dupa stoarcerea unui pepene galben de marime mijlocie si a unui mango , mi-a servit drept baza pentru crema.
Dar pentru a nu mai trece fructele prin procesul stoarcerii , taiati o jumatate de pepene galben ( miezul ) si impreuna cu pulpa unui mango , mixati in chopper sau in blender . Storceti apoi, separand printr-o sita deasa sucul de pulpa. Pulpa ramasa o amestecati cu psylliumul si o indulciti cu sirop de curmale ( sau cu ce preferati ) . Amestecati bine . Psylliumul absoarbe lichidul ramas , iar crema va deveni ferma. O intindeti peste blat si pregatiti glazura.
In chopper sau blender , mixati, cacaoa, untul de arahide , indulcind dupa gust si adaugand apa cu atentie , aproximativ 100 ml  ( pentru a avea o glazura consistenta ). In glazura obtinuta adaugati fulgi de cocos si intindeti peste tort. Decorati cu nuci , alune , migdale .
Asezati in frigider pentru minim doua ore.
Bucurie sa va aduca ! 

Orice masa incepe cu un zambet !
Savurare placuta !

Siropul de Curmale - Indulcitorul minune - Caramelul Vegan

E o minune ! E deja o forma de desert delicioasa. E caramelul vegan. E indulcitorul perfect si singurul pe care il folosesc , pregatindu-l cu ingrediente putine , simple, printr-o reteta usoara si rapida , oricand.
Va povestesc mai multe in primul meu filmulet despre hrana vegana..

Ingrediente : 

Curmale 
Apa
Proportii : la 1 cana de Curmale , 1,5 cana apa

Puneti la fiert curmalele si apa pentru 45 de minute, la foc mediu. Amestecati din cand in cand compozitia. Dupa racire , stoarceti dulceata obtinuta printr-un tifon ( de preferat ) sau printr-o sita deasa. Asezati lichidul obtinut din nou la fiert , lasandu-l sa scada cat doriti . Eu il las aproximativ 15 minute. Dupa racire , siropul isi dubleaza consistenta . Are un gust ..de-a dreptul magic...Va veti indragosti de el..
Il puteti folosi ca topping peste inghetata, indulcitor in smoothie-uri, sucuri , ceaiuri si desigur in toate tipurule de dulciuri, creme..
Sper sa-l incercati cat mai curand !
Cu primul filmulet , am deschis canalul de You Tube. Sper sa va placa. Voi invata mai multe despre acest loc nou , pe parcurs...


Luna Mai sa va fie plina de Soare, culoare si descoperiri sanatoase ! :)

Fiecare masa incepe cu un zambet !
Savurare placuta !

Morcovi cu Ciocolata !? Tort Magic Raw Vegan....

Morcovi cu Ciocolata ??? DA ! Un tort raw vegan , care a dus bucuria la superlativ. 
Trebuie sa-l incercati ! ;)

 Ingrediente :

Pentru blat :
1 morcov mare
1cana seminte crude de floarea soarelui
1 cana curmale

Crema : 
2 cani caju hidratat 2 ore
4 linguri sirop de curmale
1 cana apa
2 linguri tarate psyllium
1 lingurita extract de vanilie 100% natural ( il gasiti in magazinele naturiste )

Glazura:
2 linguri cacao raw
3 linguri sirop de curmale
1 lingura unt de arahide smooth
5 linguri de apa

Pregatiti blatul . Razuiti morcovul pe razatoarea mica. In chopper , macinati semintele de floarea soarelui si curmalele, pana la obtinerea unei compozitii gumoase , lipicioase, usor de manevrat. Amestecati compozitia mixata cu morcovul ras, pana la omogenizare si asezati aluatul obtinut , intr-o tava cu fund detasabil , peste un strat de folie de plastic.  Presati primul strat cu o lingurita , pentru a compacta si uniformiza perfect. Peste blat intindeti o lingura de unt de arahide .  Lasati tava in frigider pana la urmatoarea etapa.
Crema. Caju-ul hidratat , il mixati in chopper cu apa pana la obtinerea unei paste fine. Adaugati  siropul de curmale extractul de vanilie si in final taratele de psyllium. Amestecati bine.
Asezati crema peste blatul rece . Si pregatiti glazura.
Mixati in chopper toate ingredientele , pana la obtinerea unei creme fine. Daca e nevoie mai adugati putina apa.
Intindeti glazura peste crema si trasati linii din sirop de curmale . Lasati in frigider pentru 2-3 ore.

Toti cei care au servit acest tort ..au fost uimiti si extaziati de savoarea si finetea straturilor.
Il recomand cu drag !

Fiecare masa incepe cu un zambet !
Savurare placuta !