Se afișează postările cu eticheta visine. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta visine. Afișați toate postările

Smoothie de visine


Deliciossss smoothie cu visine(visine de la Crop's). 3 banane, 1 cana visine, cateva curmale, sirop de agave, lapte de migdale, apa, putina pudra vanilie. L-am devorat cu sete...😋🤭🙈 Fructe si prajitu-rica raw, din seminte de floarea soarelui, alune de padure, curmale, cacao, roscove, cocos. Cu-asa zi frumoasa la Cluj, ne-am asezat toti, nasurile-n soare. 😁🌞🌱 🍒🥝🍐🍊🍏🥥🍌

Prajitura cu Visine si Afine. Gluten free

Cea mai rapida, buna si satioasa prajitura (fara gluten) cu visine si afine(ori altefructe) pe care o prefer. Numai buna de savurat in hamac, in mijlocul padurii.

Ingrediente:
1,5 cana(200-250 grame) faina de naut
1 lingura tarate psyllium
4-5 linguri sirop de agave sau zahar de cocos
jumatate lingurita bicarbonat stins in sucul de la o jumatate lamaie(sau praf de copt fara gluten)
2-3 linguri ulei de floarea soarelui presat la rece
Adaugati o cana apa(aprox. 250 ml) si amestecati bine cu telul toate ingredientele. Trebuie sa iasa o compozitie asemanatoare celei de chec. Daca e nevoie mai adaugati putina apa. 
In tava tapetata cu hartie de copt turnati jumatate din aluat. Presarati peste, alune de padure maruntite. In compozitia ramasa adaugati 2 lingurite pudra de sfecla( recomand Sonnentor) si ulei sau pudra de vanilie. Intindeti ultimul strat si insirati visinele, afinele sau fructele pregatite( ex. capsuni, ananas, prune, felii de mere, pere, gutui, zmeura, rondele de portocale etc). 
Lasati la cuptor pentru 30 de minute, la 200 de grade, pana e rumenita pe margini. Verificati daca e gata, cu o furculita. 
Este o prajitura satioasa, nu foarte dulce, acrisoara, plina de fibre.
Se poate servi si ca un tort, cu topping de ciocolata sau topping din fructe de padure.
Pofta mare!
#GoVegan #AlegeVegan #AnimalFreedom #VeganWorld

Prajitura cu Visine. Gluten Free.

Rareori pregatesc dulciuri tratate termic, preferandu-le pe cele raw.
De data aceasta, mi s-a cerut o prajitura cu visine..:) Desigur, fara gluten. M-am pus pe treaba...
Alimentatia mea fiind gluten free de aproape 2 ani, nu a fost greu sa "compun" reteta. Dupa multe teste, incercari, in acest timp, am concretizat cam tot ceea ce imi doresc sa gatesc cu sursa de faina, in doua retete de baza, atat pentru varianta sarata, cat si pentru deserturi. Folosind faina de naut, hrisca, ovaz fara gluten(Bauck Hoff), faina de orez, migdale, susan, mei, linte, malai.
Prajitura de la miezul noptii, cu visine suna cam asa:

Ingrediente:

1,5 cana faina de hrisca
1 cana faina de naut
1 lingura tarate psyllium
1 cana zahar de cocos
2 linguri unt de cocos
1 lingurita rasa bicarbonat stins in sucul de la o jumatate de lamaie
1,5 cana apa
Amestecati bine toate ingredientele cu telul. Daca e nevoie, mai adaugati o jumatate de cana apa. Compozitia trebuie sa fie asemanatoare celei de chec. Turnati aluatul in forma(tapetata cu hartie de copt) si asezati visinele(fara samburi). Acceasi reteta si pentru varianta cu felii de piersici, caise, mere, pere, banane.
Dupa ce ati insirat jumatatile de visina, presarati doua linguri zahar de cocos, peste intreaga prajitura. Tratati termic la 200 grade timp de 10 minute, apoi la 160 de grade inca 20 de minute. Verificati cu furculita, stadiul de coacere.
Lasati sa se raceasca si serviti.
Are un gust placut de hrisca(pentru iubitorii acestei cereale). Deasupra si dedesubt se creeaza o crusta, iar mijlocul e parca, din budinca. Se poate servi rece, cu sos de visine sau frisca de cocos.
Savurare placuta!
Alege Vegan! :)

Raw Magic . Tort cu Visine , Capsuni , Banane si Afine

Magica sa va fie vara dragii mei !
Nu am postat de ceva vreme , dar revin cu o nebunie dulce , fresh , plina de enzime , vitamine si fibre ! 
Un alt an in care iunie ne uimeste cu temperaturi de cod portocaliu , crescandu-ne pulsul spre himere de zapada , sub cod portocaliu si ele , desigur , dar mai boeme si mai primitoare parca , atunci cand vine vorba de corpurile noastre. Si nu putem sa nu fugim cu gandul la nevinovata planeta , sechestrata in poluare , in indiferenta , cand pielea-ti arde sub grade lipsite de pace.
Va propun asadar cod rosu Raw ! La tort ! 
Desert de pus in rama . Cu bucuria copilariei de altadata. 

Ingrediente :

Pentru Blat : 

1,5 cana seminte de floare soarelui crude ( puteti folosi migdale sau samburi proaspeti de nuca )
1,5 cana curmale 
2 linguri cacao raw
vanilie raw
coaja rasa de lamaie.

Pentru crema :

2/3 banane
3 cani capsuni proaspeti
4-5 linguri sirop de curmale
2-3 linguri faina de psyllium
1 cana de visine fara samburi 
visine pentru decor
capsuni pentru decor 
1 cana afine
V-ati obisnuit poate cu acest tip de blat raw. Rapid , simplu , usor de manevrat , perfect ca baza pentru orice crema. Personal folosesc foarte mult semintele crude de floarea soarelui : in dulciuri , in sosuri , in painea deshidratata , in aperitive, in lapte , in branza raw.
Cu succes puteti pregati blatul din migdale , samburi proaspat scosi din coaja de nuca , ori mix de seminte.
Mixati in chopper curmalele spalate in prealabil cu putin bicarbonat( la aceasta cantitate de curmale, 1 lingurita de bicarbonat in 2 cani de apa ), limpeziti-le si tamponati-le cu rola absorbanta de hartie. Mixati asadar curmalele , semintele, cacaoa raw , vanilia si coaja rasa de lamaie , pana la obtinerea unei compozitii gumoase , usor de manevrat .
Asezati in tava,  folie de plastic, dupa care formati prin presare cu degetele sau cu o lingura blatul.
Pentru crema: 
Feliati bananele si asezati-le pe blat, formand un strat compact.  Capsunii si visinele ( fructele spalate in prealabil intr-un castron cu bicarbonat si limpezite bine , dar cu grija pentru a nu le distruge (in special capsunii )). Mixati in chopper sau in blender capsunii , visinele si siropul de curmale. Apoi adaugati 3 linguri de psyllium si mixati din nou pana la omogenizare. Compozitia va ramane usor lichida pentru putin timp , pana cand se va hidrata psylliumul. Asezati crema peste banane si presarati bucati de capsuni si visine. Decorati in acelasi mod. Dupa 2-3 ore in frigider, crema se va compacta prinzand in ea fructele presarate. Efect special la taierea feliilor de tort. ;)
Am pregatit tortul aseara , iar azi surpriza avut-am in marketul Cora , gasind Afine la acceptabilul pret de 5.99 lei nu 20 lei ( 125 grame ) , pretul absurd din restul anului. Intr-adevar e un moft sa te hranesti sanatos. :) Fructele-s de pus in pom , sau in tufis dupa caz , ori in caserole prin marketuri , pana la expirare. ;) Apropo , azi am vazut pere bio. 2 la numar , sechestrate intr-o caserola , la pretul de 10 lei , perechea. Eu mi-am pierdut de mult uimirea , dar ironia si hazul , ba.
Bucuroasa de afine , am luat . Si am luat, de n-am mai lasat . Ca de ! Smoothie , chia , dulciuri , toate merg cu afine! 
Asa ca azi , jumatatea de tort ramasa am redecorat-o. Si ce dans intre arome s-a iscat... 
Reteta-i gata ! Gata e si tortul , ce , cu brio a tinut piept caniculei.

Fiecare masa incepe cu un zambet !
Savurare placuta !

Felii de Vara . Visine in pat de Cocos si Ciocolata . Mini Cake Raw Roz

Cand iarna ingheata urmele pasilor in zapada si stele pe geam , din nasul rosu al soarelui in Ianuarie , ti se face nebun dor de vara. Si cum fugim dupa razele portocalii patrunse in casa , sperand sa ne incarcam putin cu esentiala vitamina D ;).
Si-atunci....cand Soarele nu-i , cald nu-i , vara nu-i , ne trece deodata daca scoatem visinele puse cu grija prin iulie , la congelator. Aromatele visinii , prinse acolo , cu tot cu bunatate , asemenea stelelor de pe geam . Am facut vara ! Acum sa facem o prajitura de luat in iarba pe patura, langa o carte inteleapta.

Ingrediente :

Pentru blat :

200 g faina de cocos
2 linguri unt de cocos
indulcitor stevia dupa gust 
1-2 ceasca visine ( dupa gust )
pudra de vanilie 

Crema : 

15 curmale hidratate 30 minute
2 linguri cacao raw sau pudra de roscove 
200 ml apa 2-3 linguri unt de cocos
1 lingura tarate de psyllium
visine si samburi de nuca pentru ornat

Pentru baza : faina de cocos si untul de cocos se amesteca bine . Se adauga visinele si vanilia , apoi se indulceste dupa gust cu sirop de curmale ( sau alt tip de indulcitor sanatos ).
Se aseaza in forma , uniformizandu-se blatul prin presare.
Crema : curmalele , cacaoa si apa se mixeaza in chopper , pana la obtinerea unei paste omogene . Crema obtinuta trebuie sa fie usor lichida . Daca e nevoie se mai adauga apa. Ciocolata rezultata se amesteca intr-un castron , cu untul de cocos si taratele de psyllium.
Se intinde peste primul strat in forma. Ornati cu visine si samburi de nuca. Pastrati in frigider pentru minim doua ore , apoi scoateti prajitura din forma si serviti .
Este un vis drag de mijloc de vara , perfect pentru miez de iarna !
Visine, zmeura, mure , capsuni , gasiti in forma congelata in marketuri. Iar la vara , aveti timp sa puneti gand bun zilelor albe de sezon cu manusi si fular.
Mult spor in descoperirea magiei Raw Vegane !
Nu uitati ...
Fiecare masa incepe cu un zambet !
Savurare placuta !


INGHETATA Raw Colors...Summer Dream

Printre bucuriile de varf ale Verii , desigur , Inghetata ! Si cata varietate zace in comert , plina de culoare , arome si sinistre E-uri. Cu o traditie bine inchegata , inghetata inconjurata de povesti care mai de care , este cumparata prea mult din obisnuita , luand cu usurinta locul celei artizanale , pregatita in casa , cu grija, drag si incrediente alese . Dar ce spuneti atunci cand pregatirea acestui desert plin de placere , in propria bucatarie , dureaza 5 minute ?
Iata inghetata Raw ! Complet sanatoasa , cu un gust magic ! 
Daca se poate asa , de ce altfel !?

Ingrediente :
4 -6 banane 
400 g capsuni , zmeura , visine sau fructe de padure 
3 - 4 linguri sirop de artar

Bananele decojite le asezati intr-o punga in congelator . Procedati la fel si cu zmeura, capsunii , visinele etc.
Pastrati-le peste noapte la congelator. 
Dimineata puteti pregati Inghetata Minune . Mixati in blender bananele( care reprezinta baza inghetatei) si fructele pentru care ati optat . Adaugati dupa gust sirop de artar ( ori daca inghetata este suficient de dulce , pastrati-l in rol de topping pentru servire ).
Puteti servi imediat sau puteti pastra la congelator , bucurandu-va ori de cate ori doriti de Inghetata Perfecta , Delicioasa , Sanatoasa .
Pentru inghetata de ciocolata , este suficient sa folositi baza , bananele congelate , mixate in blender cu cacao raw. Puteti decora cu miez de nuca macinat , alune de padure si doua linguri sirop de artar. Recomand ! E un vis ....
Atat de multe posibilitati de combinare ! Sunt sigura ca deja va ganditi la alte variante !
Voi reveni intr-o postare viitoare , cu inghetata de portocale  si lamaie !
Pana atunci ...
Vara sa va fie plina de Culoarea si magia Soarelui !

Savurare placuta !
si , nu uitati ,
Fiecare masa incepe cu un zambet !